Stagflația: ce este și unde se află Europa

Stagflația este termenul care desemnează o creștere slabă și o inflație ridicată în același timp. BCE scrie că termenul „nu are o definiție unică”, iar niciunul dintre textele BCE și FMI verificate pentru această pagină nu stabilește un prag numeric pentru inflație, creștere sau șomaj. De aceea, pagina nu hotărăște dacă Europa se află în stagflație. Ea așază cele mai recente cifre lângă definiții și lângă datele istorice din anii 1970 și lasă judecata în seama cititorului.

În august 2026, inflația din zona euro a fost de 3,2% (3,8% în estimarea preliminară a Eurostat pentru septembrie), PIB-ul real din al doilea trimestru a fost cu 1,2% mai mare decât cu un an înainte, iar șomajul a fost de 6,4%, față de 6,3% cu un an înainte.

Ce înseamnă cuvântul

Cuvântul a fost folosit în Camera Comunelor la 17 noiembrie 1965 de Iain Macleod, care a prezentat amendamentul opoziției într-o dezbatere pe teme economice. El a spus că țara avea acum „ce e mai rău din ambele lumi”, „nu doar inflație, pe de o parte, sau stagnare, pe de alta, ci amândouă laolaltă”, iar mai târziu a vorbit despre „o perioadă pe care eu o numesc «stagflație»” (Hansard).

Instituțiile de astăzi o descriu în cuvinte asemănătoare, dar nu identice: BCE vorbește despre o producție în stagnare, un profil din revista Finance & Development a FMI vorbește despre creșterea șomajului, iar un blog al FMI vorbește despre creștere lentă.

• BCE: „«Stagflația» nu are o definiție unică, dar este asociată cu stagnarea producției și cu o inflație persistent ridicată care apar simultan” (Buletinul economic 4/2022). În acea casetă, BCE a testat dacă sectorul privat (consumatorii și prognozatorii profesioniști) se aștepta la un episod stagflaționist, folosind trei condiții: așteptări de inflație ridicate sau în creștere spre niveluri incompatibile cu obiectivul BCE de stabilitate a prețurilor de 2%, perspectiva unei economii aflate în stagnare sau în recesiune și așteptarea ca ambele fenomene să dureze cel puțin doi ani. Pentru aceste trei condiții, BCE nu a stabilit cifre în afara obiectivului de 2% și a orizontului de doi ani.
• FMI: un profil din Finance & Development dedicat economistului Robert Gordon descrie „stagflația” din anii 1970 ca „o creștere simultană atât a inflației, cât și a șomajului”, care a contestat viziunea curbei Phillips, potrivit căreia o inflație mai mare mergea împreună cu un șomaj mai mic (FMI, 2017). Un blog al FMI vorbește despre „inflația ridicată și creșterea lentă care au urmat” creșterilor bruște ale prețului petrolului din anii 1970, „cunoscute sub numele de stagflație” (FMI, 2022).

Așadar, ingredientele menționate sunt: inflația ridicată sau în creștere; producția slabă (în stagnare sau în recesiune în cuvintele BCE, creștere lentă în blogul FMI) sau șomajul în creștere (profilul FMI din 2017); și, în formularea BCE, persistența. Obiectivul BCE este o inflație de 2% pe termen mediu, iar angajamentul său față de acest obiectiv este simetric. Niciuna dintre surse nu spune cât de ridicat este „ridicat” sau cât de slab este „slab”.

Anii 1970 în cifre

Șocurile petroliere din 1973-74 și din 1979 au marcat episodul din anii 1970, deși inflația crescuse deja înaintea primului (Buletinul lunar al BCE, noiembrie 2000). Organizația Țărilor Arabe Exportatoare de Petrol a impus un embargo petrolier împotriva Statelor Unite la 19 octombrie 1973, iar până în ianuarie 1974 prețul petrolului aproape se împătrise, de la 2,90 la 11,65 dolari barilul, potrivit istoriei Rezervei Federale. În 1979, în perioada revoluției iraniene, prețurile petrolului au crescut din nou, mai mult decât dublându-se între aprilie 1979 și aprilie 1980 (Rezerva Federală). Relatarea proprie a Fed despre acea perioadă spune că inflația și șomajul au devenit amândouă „inacceptabil de ridicate” și o numește era „stagflației”.

Baza de date AMECO a Comisiei Europene oferă cifrele pentru cinci economii mari:

În 1975, PIB-ul real a scăzut în toate cele cinci economii, șomajul a fost mai mare decât în 1974 în toate cele cinci, iar inflația a variat între 5,9% și 24,2%. În 1980, producția a scăzut în Regatul Unit și în Statele Unite și a crescut în celelalte trei, cu o inflație între 5,4% și 21,1%. Pentru cele 11 țări care au format zona euro în 1999, BCE estimează inflația medie a prețurilor de consum la 13,2% în 1974 și șomajul la 5,7% în 1979, în creștere de la 2,8% în 1973.

Indicele prețurilor de consum din AMECO este cel național, ratele inflației sunt calculate de euroflation pe baza lui, iar șomajul german este seria Germaniei de Vest. Aceste cifre nu sunt comparabile nivel cu nivel cu IAPC armonizat și cu cifrele bazate pe definiția OIM de mai jos.

În 2022, BCE și un blog al FMI au enumerat diferențe față de anii 1970. Caseta BCE a menționat o dependență mai mică de petrol (dar mai mare de gaze), o indexare salarială mai puțin formală și o strategie de politică monetară orientată mai clar spre ancorarea așteptărilor de inflație și spre readucerea inflației la 2% pe termen mediu. Blogul FMI a adăugat că intensitatea petrolieră, adică numărul de barili necesari la un milion de dolari de PIB, a fost de aproximativ 3,5 ori mai mare în timpul șocului de preț din 1973-74 decât în 2022.

Zona euro din 2008, după aceleași trei cifre

Cifrele anuale ale Eurostat pentru zona euro (21 de țări, componența actuală) în anii care se remarcă din 2008: toți anii cu PIB real în scădere (2009, 2012, 2013 și 2020), cei doi ani cu cea mai mare inflație (2022 și 2023) și ultimul an întreg.

În acest tabel, doar 2012 îndeplinește toate cele trei criterii: inflație peste obiectivul de 2% al BCE (2,5%), PIB real în scădere (−0,9%) și șomaj în creștere (de la 10,3% în 2011 la 11,6%). Criteriile sunt alegerea acestei pagini, nu praguri ale BCE sau ale FMI, iar o altă alegere dă un alt răspuns. În 2022 și 2023, inflația medie anuală a fost de 8,4% și 5,5%, PIB-ul real a crescut cu 3,7% și 0,4%, iar șomajul a fost de 6,7% și 6,5%. Dacă vreunul dintre acești ani merită acest cuvânt rămâne o judecată pe care sursele de mai sus nu o tranșează.

Cele trei cifre acum, țară cu țară

Tabelul folosește câte o perioadă pentru fiecare indicator, pentru zona euro și pentru cele 21 de state membre ale ei: inflația din august 2026 (estimările preliminare pentru septembrie sunt lăsate deoparte până la publicarea completă din 16 octombrie), creșterea PIB-ului real în al doilea trimestru din 2026 față de același trimestru de acum un an și șomajul din august 2026, cu variația față de august 2025 (cifra șomajului din septembrie pentru Irlanda este omisă, pentru ca toate țările să arate aceeași lună).

Numărând câte un criteriu pe rând, 19 dintre cele 21 de țări au avut în august o inflație peste 2% a BCE, una s-a aflat la 2,0% și una sub acest nivel. PIB-ul real a fost mai mare decât cu un an înainte în 20 de țări și mai mic într-una, Irlanda (−0,4%). Șomajul a fost mai mare decât cu un an înainte în 10 țări, neschimbat într-una și mai mic în 10. Tabelul vă permite să verificați orice combinație pe care o considerați importantă.

Cum se citesc coloanele:

• Inflația este rata anuală a IAPC; clasamentul țărilor le enumeră pe toate. Estimarea preliminară pentru septembrie în zona euro (3,8%) este estimarea timpurie a Eurostat, iar publicarea completă pentru septembrie este programată pentru 16 octombrie 2026. Inflația de bază și inflația totală arată cât din rată provine din energie.
• PIB-ul real este seria de volume a Eurostat (volume înlănțuite, variație față de același trimestru al anului precedent, ajustate sezonier și calendaristic). La 12 octombrie 2026, nouă dintre cele 21 de cifre naționale (Belgia, Bulgaria, Germania, Grecia, Spania, Croația, Luxemburg, Țările de Jos și Portugalia) erau marcate de Eurostat ca provizorii. PIB-ul Irlandei oscilează odată cu activitatea companiilor multinaționale: oficiul său de statistică publică indicatori precum Modified Final Domestic Demand și Modified Total Domestic Demand, care, în cuvintele sale, „elimină efectul distorsionant al globalizării asupra PIB” (CSO), iar potrivit datelor site-ului (Eurostat), PIB-ul irlandez din primul trimestru din 2026 a fost cu 13,4% mai mic decât cu un an înainte.
• Șomajul respectă definiția Organizației Internaționale a Muncii: persoane cu vârste între 15 și 74 de ani, fără loc de muncă, care l-au căutat în ultimele patru săptămâni și ar putea începe lucrul în două săptămâni, ca pondere în forța de muncă. Seria principală a Eurostat este ajustată sezonier, cu excepția faptului că pentru Germania și Țările de Jos publică în schimb date de tendință, iar pentru Finlanda datele de tendință sunt indicatorul principal. Tabelul folosește pentru fiecare țară seria pe care Eurostat o raportează ca ajustată sezonier (pentru Germania și Țările de Jos, aceste valori sunt datele de tendință); pentru Finlanda, tabelul arată valoarea ajustată sezonier de 9,9% față de 10,1% cu un an înainte, în timp ce seria de tendință indică 10,3% față de 9,9%. Șomajul nu este comparabil cu șomajul înregistrat.

Ce au spus BCE și FMI în aprilie 2026

Christine Lagarde, președinta BCE, a fost întrebată de două ori despre stagflație la conferința de presă din 30 aprilie 2026. Primul ei răspuns: „considerăm că e destul de la modă să vorbim despre stagflație... credem că e mai bine să o lăsăm în anii 1970... Așadar, nu aplicăm stagflația, acel termen țipător, circumstanțelor pe care le avem, pentru că într-adevăr credem că ea este asociată cu situația din anii 1970” (transcrierea BCE). În cuvintele ei, anii 1970 au avut inflație persistentă, șomaj foarte ridicat și un cadru monetar și fiscal „care nu avea nimic de-a face cu ce avem în prezent”.

Directorul de cercetare al FMI a fost întrebat la 14 aprilie 2026 despre lecțiile din anii 1970 „pentru a evita orice posibilă stagflație”. El nu a folosit cuvântul. A spus că, chiar dacă conflictul s-ar opri în ziua respectivă, șocul „este comparabil cu șocul prețului petrolului din 1974” prin cantitatea de petrol scoasă de pe piață, că economia globală este „mult mai puțin dependentă de petrol acum decât atunci” și că „lecția acelei perioade este că nu vrei să lași un șoc energetic să se transforme într-o problemă de inflație continuă” (FMI).

Acestea sunt declarațiile proprii ale instituțiilor. Această pagină nu ia partea nimănui.

Cum puteți folosi singuri cifrele

• Alegeți mai întâi criteriile. Cele mai simple sunt inflația față de 2% a BCE, creșterea față de zero și șomajul față de un an înainte. Sursele nu dau niciunul dintre aceste praguri, iar o altă alegere schimbă răspunsul.
• Uitați-vă la durată. Caseta BCE din 2022 cerea o perioadă de cel puțin doi ani, nu un singur trimestru. Paginile despre zona euro arată fiecare serie în timp: inflația, creșterea PIB și șomajul.
• Atenție la ce împinge inflația în sus. O creștere bruscă a prețului energiei ridică inflația totală mai mult decât inflația de bază, iar cele două pot spune povești diferite.
• Țineți cont de revizuiri. Estimările PIB se revizuiesc pe măsură ce apar mai multe date, iar Eurostat publică analize ale revizuirilor.

Pe scurt

• Stagflația nu are o definiție unică, unanim acceptată, iar textele BCE și FMI verificate nu dau niciun prag numeric. BCE o leagă de stagnarea producției și de o inflație persistent ridicată; publicațiile FMI descriu episodul din anii 1970 ca pe o inflație cu șomaj în creștere (un profil din Finance & Development din 2017) sau cu creștere lentă (un blog din 2022).
• În 1975, PIB-ul real a scăzut simultan în cinci economii mari, în timp ce inflația a variat între 5,9% și 24,2%.
• În august 2026, inflația din zona euro a fost de 3,2%, creșterea PIB real în T2 de 1,2%, iar șomajul de 6,4%, cu diferențe mari între țări.
• La 30 aprilie 2026, președinta BCE a spus că BCE nu aplică termenul circumstanțelor de atunci. Această pagină nu trage nicio concluzie proprie.

Surse: Eurostat (IAPC prc_hicp_minr și prc_hicp_ainr, PIB real namq_10_gdp și nama_10_gdp, șomaj une_rt_m și une_rt_a; zona euro EA21 și cele 21 de state membre, date preluate la 12 octombrie 2026); baza de date AMECO a Comisiei Europene; eseurile Federal Reserve History; Buletinul economic 4/2022 al BCE, Buletinul lunar al BCE din noiembrie 2000, conferința de presă a BCE din 30 aprilie 2026 și declarația privind strategia din 30 iunie 2025; Finance & Development al FMI (iunie 2017), blogul FMI (5 mai 2022) și conferința de presă privind WEO (14 aprilie 2026); Hansard al Parlamentului britanic; Central Statistics Office Irlanda. euroflation este un instrument independent de monitorizare și nu este afiliat la BCE, Eurostat, FMI sau UE. Nimic de aici nu constituie consultanță financiară.