IAPC și IPC — de ce inflația din zona euro se măsoară cu alt etalon

Când titlurile de presă vorbesc despre „inflația din zona euro”, se referă la un indicator anume: indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC). Este indicele pentru care Banca Centrală Europeană are o țintă de 2%, pe care Eurostat îl publică pentru fiecare stat membru după aceeași definiție și care este folosit pe fiecare pagină a acestui site. Aproape sigur, țara ta publică și un indice național al prețurilor de consum (IPC) — iar cei doi nu sunt același lucru.

Ce înseamnă de fapt „armonizat”

Rostul IAPC este comparabilitatea. Înainte de apariția lui, fiecare țară își măsura inflația în felul ei — alte coșuri, alte metode, altă acoperire —, așa că nu se putea spune cinstit dacă inflația din Spania era mai mare sau mai mică decât cea din Țările de Jos. IAPC rezolvă problema impunând o metodologie unică la nivelul UE, astfel încât un punct procentual la Lisabona înseamnă același lucru ca un punct procentual la Helsinki. Abia așa un agregat al zonei euro are sens.

Un IPC național, în schimb, este construit pentru uz intern și urmează tradiția națională. El răspunde la întrebarea „cum se schimbă prețurile pentru oamenii de aici?”, după convențiile pe care institutul național de statistică le folosește de multă vreme.

Cele trei diferențe care contează

1. Locuințele ocupate de proprietari. Aceasta este diferența majoră. Unii indici naționali ai prețurilor de consum includ o formă de măsurare a costului deținerii propriei locuințe — dobânzile la creditele ipotecare sau o chirie imputată. IAPC, deocamdată, exclude în mare parte locuințele ocupate de proprietari. În perioadele în care prețurile locuințelor sau dobânzile la creditele ipotecare cresc rapid, un IPC național care surprinde costurile locuirii poate ieși vizibil mai ridicat decât IAPC. (BCE și Eurostat derulează de mult timp un proiect de includere a locuințelor ocupate de proprietari în IAPC, dar acestea nu sunt încă pe deplin cuprinse în inflația totală.)

2. Acoperirea: cine și ce. IAPC cuprinde cheltuielile tuturor celor aflați pe teritoriul economic — inclusiv ale gospodăriilor din mediul rural, ale gospodăriilor instituționale și banii cheltuiți de vizitatorii străini — și exclude câteva articole pe care indicii naționali le pot păstra. IPC-urile naționale vizează adesea, mai restrâns, o „gospodărie rezidentă tipică”.

3. Ponderile. Ambii indici ponderează categoriile după cât cheltuiesc gospodăriile pe ele, dar ponderile exacte și calendarul actualizării lor diferă, așa că aceleași mișcări de preț pot influența cei doi indici în măsură ușor diferită.

Cât de mult pot diverge?

De obicei, evoluează aproape în tandem — la câteva zecimi de punct procentual unul de celălalt. Decalajul se mărește în anumite condiții, cel mai adesea atunci când costurile locuirii se schimbă spectaculos: un IPC național care include dobânzile la creditele ipotecare va surprinde majorările de dobândă pe care IAPC pur și simplu nu le vede. De aceea, într-un ciclu de înăsprire a politicii monetare este normal ca cifra națională resimțită de cetățeni să fie peste cifra armonizată pe baza căreia acționează BCE.

La care dintre ei să te uiți?

• Pentru a compara țări sau pentru a anticipa ce va face BCE, folosește IAPC. Este singurul indicator cu adevărat comparabil în întreaga zonă și este chiar ținta BCE.
• Pentru o imagine a propriului cost al vieții, IPC-ul național poate surprinde mai bine costurile locuirii și poate fi mai aproape de ceea ce trăiești.

Niciunul nu este „greșit” — răspund la întrebări diferite. Acest site folosește peste tot IAPC, pentru că rolul lui este să compare zona euro cu aceeași riglă și să arate cifra după care se orientează banca centrală. Cifra pentru întreaga zonă o găsești pe pagina zonei euro, iar clasamentul complet al țărilor pe pagina de comparație.

Sursa: Eurostat (IAPC) și Banca Centrală Europeană. euroflation este un instrument independent de monitorizare și nu este afiliat la BCE, Eurostat sau UE. Nimic de aici nu constituie consultanță financiară.